Discuția cu Pompiliu Popescu e una care curge, efectiv. Are atâtea povești și un aer atât de firesc în a vorbi despre ce a trăit la națională…
Domnule doctor, vă mai amintiți primul diagnostic pus la națională? Oho! E mult de atunci… Au fost atâtea…
Sunt accidentările de acum altele decât cele din anii ’80? Fotbalul s-a industrializat. S-au schimbat multe. Pe de o parte, astăzi te refaci relativ OK după o operație de menisc sau de ligamente încrucișate. Atunci, o astfel de accidentare îți putea fi fatală din punct de vedere fotbalistic. Pe de altă parte însă, în acea perioadă nu vedeai toate grozăviile de azi, cu fotbaliști care aproape că rămân la propriu cu piciorul în mână. Și am prins inclusiv perioada când apărătorile nu erau obligatorii! „Chivu va fi la fel ca înainte”
Nici de operații de reconstrucție a craniului nu se auzea. Va fi Chivu ca înainte? Eu sunt convins că da. A avut noroc, dacă se poate spune așa, că lovitura primită i-a produs un șoc care i-a „înfundat” osul în mod uniform. Dacă s-ar fi spart osul în mai multe bucăți sau dacă, Doamne-ferește, șocul produs ar fi făcut ca bucata deplasată să îi atingă creierul, ar fi putut fi infinit mai grav. Nu numai pentru carieră. Așa, procesul de refacere e în curs și Cristi va reveni. Și, ca să răspund la întrebare, va putea fi cel puțin la fel ca acela de dinaintea accidentării.
Ați greșit vreodată diagnosticul? Am fost în mai multe rânduri gata să semnez în alb că îmi dau demisia dacă estimez greșit perioada de refacere, așa că nu s-a pus problema de diagnostic greșit. Să vă dau un exemplu. M-am contrazis teribil cu un om din fotbal în 2001, la accidentarea lui Marius Niculae. Eu am zis cel puțin șapte luni de refacere pentru ce am văzut că avea el. Au fost mai multe. Din păcate!
Care au fost cele mai grave produse la națională? Au fost multe. Nu am o clasificare din punctul de vedere al gravității lor, dar erau inerente. Îmi amintesc de fotbaliști cusuți în vestiar, tratați prin autocare sau avioane. Vă interesează nume… Andone, pe vremuri, avea mai mereu urme de luptă ce la vremea aia păreau foarte grave.
Marica, în 2008, la Euro? Atunci, în Elveția?! Da, a fost o comoție destul de puternică. Și, culmea, Marius Niculae, cu care s-a lovit, nu a avut nimic.
„Generația de Aur” a fost altfel decât altele? Dacă vă spun că nu am avut niciodată nicio problemă cu vreun jucător, mă credeți? A fost mereu vorba de respect reciproc și, mai presus de orice, de înțelegere. Și, chiar dacă o să fiu lipsit de modestie, le-am câștigat încrederea prin faptul că verdictele mele se confirmau.
Mutu? Ce e cu Adi? Un fotbalist foarte bun.
Ca om l-ați simțit altfel? Canalizat numai pe gazon, acest tupeu poate ajuta foarte mult un fotbalist. Nu îmi cereți să dau verdicte fotbalistice. Nu am făcut asta niciodată. Mi-am văzut de treaba mea și nu am comentat probleme care nu mă privesc.
Hagi? Unic. S-a tot spus despre unul și altul că poate ajunge noul Hagi, dar degeaba. Fotbalul românesc a avut și va avea un singur Hagi.
Hagi, la un pas să rateze două turnee
Vorbiți-ne despre pacientul Hagi. A strâns din dinți și a acceptat fără să protesteze tratamente și intervenții complicate. Accidentările suferite erau cât pe ce să îl priveze de două turnee finale, la Mondialul din 1994 și la Euro 2000. În 1994 avea sub genunchiul stâng o infecție cunoscută în termeni medicali și sub denumirea de laba gâștii. Eram în America și l-am tratat inclusiv cu drene. Nu a fost simplu. Pe lângă imensul talent, Hagi avea și o voință extraordinară și puterea de a trece peste suferință. Și în 2000? În 2000 era suspectat de o accidentare serioasă, tot de pe urma unei lovituri, dar a trecut cu bine peste. Își dorea prea mult să ajungă acolo.
Miracolul dinainte de Cardiff ’93
A fost vreun moment în care v-ați simțit de ca și cum ați fi marcat pentru națională? Iarăși să mă laud singur? Îmi amintesc că în 1993 aveam dublă cu Belgia și Țara Galilor, decisivă pentru a merge în America. Eram într-o noapte la Săftica și mă plimbam pe una din alei împreună cu Puiu (n.r. – Anghel Iordănescu). La un moment dat, s-a oprit și mi-a zis: „Doctore, măcar unul sau doi să recuperezi din ei!”. Erau cinci indisponibili cu probleme serioase. Prunea, Gică Popescu, Hagi, Răducioiu și uite că nu mi-l amintesc pe al cincilea. Parcă Dan Petrescu. Ce s-o mai lungesc, la Cardiff au jucat toți.
Ce le-ați făcut? Da’ ce nu le-am făcut? Acupunctură, tratamente, masaje și, pe lângă tehnicile medicale, voința și strânsul lor din dinți.
Ce vă doare azi cel mai tare? Stadioanele goale. Dezinteresul fanilor. Cu atât mai mult cu cât și aici am un diagnostic. O anumită categorie de oameni din fotbal a contribuit decisiv la asta și unul dintre ei s-a detașat ca promotor al situației actuale. Nu vreau să spun mai multe. Tot ce îmi doresc e ca fotbalul nostru să fie iar sus.
„”Pompi” este redutabil. M-a ajutat de foarte multe ori în carieră, am lucrat mereu bine cu el. În 2000, de exemplu, înaintea Europenelor, am luat împreună o decizie foarte bună: să-i ținem pe băieți doar în semicantonament”, Emeric Ienei, fost selecționer
23 de ani a petrecut Pompiliu Popescu pe banca naționalei, „prinzând” 12 antrenori și cinci calificări la turneele finale
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER